-1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 4:24
No menu items!

Guvernul susține că România are suficiente stocuri de gaze pentru sezonul rece

spot_img

România are suficiente stocuri de gaze din depozite pentru gestionarea perioadei sezonului rece, a anunțat, joi, Guvernul.

„Guvernul monitorizează și evaluează intrările și ieșirile de gaze naturale pe toate rutele din țară, pentru a putea lua, în funcție de evoluția situației, măsurile necesare pentru a asigura continuitatea în aprovizionarea cu gaze naturale. România are suficiente stocuri de gaze din depozite pentru gestionarea perioadei sezonului rece”, a transmis, joi, Guvernul, după ce premierul Nicolae Ciucă a convocat task-force-ul.

Sursa citată precizează că ministerul Afacerilor Externe continuă monitorizarea situației cetățenilor români din Ucraina și a convocat celula de criză inter-instituțională pentru sprijinirea și acordarea de asistență consulară cetățenilor români din Ucraina.

Structurile guvernamentale responsabile sunt pregătite, totodată, să asigure măsurile necesare pentru preluarea, la nevoie, a fluxurilor de refugiați.

Premierul a convocat, înainte de ședința CSAT de la Cotroceni, task-force-ul pentru gestionarea situației generate de agresiunea militară rusă din Ucraina.

Din grup de lucru fac parte ministrul Apărării, Vasile Dîncu, Externelor, Bogdan Aurescu, Finanțelor, Adrian Câciu, Internelor, Lucian Bode, Energiei, Virgil Popescu, Transporturilor, Sorin Grindeanu, Sănătății, Alexandru Rafila, Muncii, Marius Budăi, Secretarul General al Guvernului, Marian Neacșu și șeful Cancelariei Prim-ministrului, Mircea Abrudean.

                                                                                                                Adina Silav