-0.1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 0:31
No menu items!

Guvernul suspendă până în septembrie articolul care prevedea reducerea pedepselor pentru deținuții – scriitori

spot_img

Guvernul a decis în ședința de miercuri să suspende, până la 1 septembrie, aplicarea prevederii legale referitoare la reducerea pedepselor pentru deținuții care publică lucrări științifice.

„Guvernul a adoptat astăzi (miercuri – n.r.) o suspendare a acestui articol până la 1 septembrie anul curent. (…)S-a ținut cont în ședința de astăzi și de punctul de vedere al Consiliului Superior al Magistraturii (CSM)”, a declarat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Suciu, într-o conferință de presă.

Decizia Executivului vine în condiţiile în care pe agenda oficială a şedinţei de guvern s-a aflat proiectul de ordonanţă de urgenţă elaborat de Ministerul Justiţiei care prevede eliminarea cu totul a prevederilor legale referitoare la reducerea pedepselor pentru deţinuţii care scriu lucrări ştiinţifice.

Proiectul de OUG stabilește abrogarea art.96 alin.(1) lit.(f) din Legea nr.254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal. Acesta a fost pus în dezbatere publică vineri după-amiază de Ministerul Justiţiei.

Ministrul Justiţiei, Raluca Prună, a anunţat, joi, în şedinţa CSM, că susţine varianta abrogării, deși proiectul de ordonanță de urgență nu a fost agreat şi de Consiliu.

R.D.