2.4 C
București
sâmbătă, 23 noiembrie 2024 - 4:31
No menu items!

Guvernul spaniol decorează 11 români supraviețuitori ai atentatelor teroriste de la Madrid

spot_img

 atentat madrid martie 2004

Unsprezece români care au fost victime ale atentatelor din 11 martie 2004 de la Madrid vor fi decorați luni cu Ordinul civil de recunoaștere a victimelor terorismului de către Ministerul spaniol de Interne, informează Agerpres.

 Ministerul spaniol de Interne a anunțat într-un comunicat de presă că va decora luni, 10 martie, 350 de persoane victime ale atentatelor de la Madrid din 11 martie 2004 cu Ordinul civil de recunoaștere a victimelor terorismului. La eveniment, care va fi prezidat de ministrul spaniol de interne, Jorge Fernández Díaz, vor participa victime și rude ale victimelor atentatelor.

Ordinul civil de recunoaște a victimelor terorismului este acordat, potrivit legii nr. 32 din 8 octombrie 1999, în două grade — Mare Cruce (Gran Cruz), pentru persoanele care și-au pierdut viața în atentate teroriste, și distincție (encomienda) pentru cei răniți în atentate teroriste sau răpiți de organizații teroriste.

Cu ocazia actului omagial organizat pentru cea de-a zecea comemorare, Ministerul spaniol de Interne va decora aceste victime. În 2011 au fost predate Marile Cruci (grad al Ordinului civil de recunoaștere a victimelor terorismului, n.r.) familiilor a 9 români dintre cei decedați. Acum vom acorda distincții (celălalt grad al Ordinului civil menționat, n.r.) pentru 11 dintre cei răniți. Am luat legătura cu ei și ne-au confirmat faptul că vor lua parte la actul de omagiere care va avea loc în 10 martie la Opera din Madrid

Sonia Ramos Pińeiro,

Director general în cadrul Direcției de atenție și sprijin pentru

victimele terorismului din cadrul Ministerului spaniol de Interne

C.A.