2.4 C
București
sâmbătă, 23 noiembrie 2024 - 5:56
No menu items!

Guvernul, sesizare penală pentru nereguli în Programul bazelor sportive

spot_img

contract-signing

Corpul de control al prim-ministrului a sesizat organele de urmărire penală privind nereguli identificate la obţinerea de fonduri şi acordarea de către unele autorităţi locale, în perioada 2006-2012, a unor contracte derulate prin Programul de dezvoltare a infrastructurii şi a unor baze sportive în mediul rural.

„Având în vedere că în urma desfășurării unor acțiuni de control la 11 autorități ale administrației publice locale au rezultat indicii privind acte și operațiuni care pot întruni elementele constitutive ale unor posibile fapte de natură penală (fals intelectual, fals în înscrisuri sub semnătură privată, fals în declarații, uz de fals, înșelăciune, abuz în serviciu contra intereselor publice, deturnare de fonduri), Corpul de control al prim-ministrului ca organ cu atribuții de control a sesizat organele de urmărire penală competente, urmând ca acestea sau după caz instanțele de judecată să hotărască asupra existenței sau inexistenței infracțiunilor și asupra vinovăției”, potrivit unui comunicat de presă transmis duminică de Guvern.

Concluziile au rezultat din verificări efectuate de Corpul de control la administraţiile locale din oraşul Petrila şi comuna Ilia (judeţul Hunedoara), comuna Ştefan cel Mare (judeţul Călăraşi), comunele Aghireşu şi Mihai Viteazu (judeţul Cluj), comunele Corbii Mari şi Răscăieţi (judeţul Dâmboviţa), comuna Roata de Jos (judeţul Giurgiu), comuna Turţ (judeţul Satu Mare), comuna Snagov (judeţul Ilfov) şi comuna Teişani (judeţul Prahova).

C.A.