-1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 4:15
No menu items!

Guvernul nu poate deconta naveta elevilor. Trebuie să dea o nouă ordonanță de urgență, nu se știe când

spot_img

Ministrul Educației a declarat că naveta elevilor nu poate fi decontată din bani de la buget, deocamdată, deoarece face obiectul unei legi privind transportul nereglementat. Soluția este adoptarea unie ordonanțe de urgență, dar nu se știe când, a declarat Sorin Cîmpeanu la Antena 3.

Cîmpeanu a mai spus că elevii beneficiară de gratuitatea integrală a transportului, însă cei care fac naveta sunt, deocamdată, puși în dificultate. Pentru ei, se va da o ordonanță de urgență, pentru ca sumele care sunt deja prevăzute în bugetul Ministerului Educației să poată fi date.

„Ne dorim clarificarea acestei chestiuni pentru a nu se întârzia decontarea efectivă a navetei elevilor, pentru că este un element extrem de important. Pentru foarte mulți dintre ei această posibilitate de decontare face diferența între a putea merge la școală și a nu putea merge la școală. Sumele există în buget, gratuitatea este totală. Este vorba de o procedură care să coreleze cu legea această posibilitate de decont. Noi avem în atenție cu maximă urgență pentru a putea deconta de îndată ce legea bugetului va fi aprobată”, a mai spus Sorin Cîmpeanu.