4.3 C
București
duminică, 22 decembrie 2024 - 15:59
No menu items!

Guvernul Nicolae Ciucă a fost învestit în Parlament și va depune jurământul la Cotroceni

spot_img

Guvernul condus de Nicolae Ciucă fost învestit în Parlament, cu susținerea PSD, PNL, UDMR și al grupului Minorităților Naționale, cu 318 de voturi „pentru” și 126 „împotrivă”.

„Am înțeles din tot ce s-a exprimat că ne-am asumat o răspundere mare, am înțeles recomandările făcute de opozitie . Suntem un guvern al României și vom face tot ce este posibil să avem în centrul atenției noastre cetățeanul român și să facem tot ce este cu putință astfel încât să depășim aceste probleme pe care le avem din cauza crizei COVID. Mulțumim încă o dată, vă rog să ne dați voie să mergem și să ne apucăm de treabă”, a declarat, după vot, premierul Nicolae Ciucă.

Tot joi, la ora 15, Guvernul Ciucă va depune jurământul la Cotroceni, în fața președintelui Klaus Iohannis.

După depunerea jurământului, noul Executiv va avea, la ora 16, și prima ședință de Guvern, cea în care se va adopta Ordonanța de modificare a structurii Guvernului. Vineri, la ora 8 dimineața, va avea loc ședința de Guvern în care se va adopta rectificarea bugetară, dar și stabilirea, prin HG, a zilei de 29 noiembrie ca zi liberă. 

Diana Tache