3 C
București
miercuri, 6 noiembrie 2024 - 3:30
No menu items!

Guvernul Iurie Leancă a obţinut votul de învestitură al Parlamentului de la Chişinău

spot_img

Guvernul Iurie Leancă a obţinut votul de învestitură al Parlamentului de la Chişinău

Iurie Leancă a fost învestit joi în funcţia de prim-ministru al Republicii Moldova. Parlamentul de la Chişinău a votat joi seara, prin vot nominal, pentru învestirea guvernului care va fi condus de fostul ministru de externe.

Cabinetul Iurie Leancă a obţinut votul de învestitură al Parlamentului de la Chişinău, primind 58 de voturi pentru din totalul de 101 parlamentari.

În favoarea Guvernului au votat 31 de deputaţi din cadrul Partidului Liberal Democrat, 15 parlamentari democraţi, dar şi deputaţi din grupurile Hadârcă şi Mişin, potrivit Unimedia.  Liberalii din grupul Ghimpu s-au abţinut de la vot.

Premierul Iurie Leancă şi membrii echipei sale vor fi învestiţi oficial în funcţii vineri.

Noul guvern este rezultatul unor negocieri de lungă durată care s-au desfăşurat în contextul unei crize politice de proporţii în fosta coaliţie majoritară, Alianţa pentru Integrare Europeană.

Una din marile provocări ale actualului executiv va fi continuarea negocierilor cu UE pentru semnarea Acordului de asociere, după ce tratativele au fost compromise din cauza crizei politice, existând riscul ca Republica Moldova să nu îl parafeze în cadrul summitului Parteneriatului Estic ce se va desfăşura în luna noiembrie.

Programul de guvernare este alcătuit pentru o perioadă de aproximativ 18 luni, după care în Republica Moldova urmează să se desfăşoare alegeri parlamentare.

C.I.