7.2 C
București
marți, 5 noiembrie 2024 - 18:17
No menu items!

Guvernul îngheață prețul la gaze pentru companii, dar menține calendarul scumpirilor pentru casnici

spot_img

Prețul la gazelle naturale crește cu 5%, pentru consumatorii non casnici

Premierul Victor Ponta a declarat luni, în Parlament, că Guvernul va îngheța prețul gazelor pentru consumatorii industriali la nivelul de referință de la 1 ianuarie 2014, în timp ce prețul pentru consumatorii casnici va crește cu 2%, de la 1 aprilie 2014, așa cum se arată în calendarul de liberalizare.

”În ceea ce privește prețul la gaze, de la 1 aprilie, prețul pentru consumatorii casnici în baza calendarului negociat de fostul guvern și aplicat de noi va crește cu 2%, în schimb, pentru toți cei aflați pe piața liberă, în baza documentelor care vor fi adoptate de Guvern, prețul de referință va fi prețul de la 1 ianuarie 2014, în acest fel asigurând o constanță a prețului la gaze pentru consumatorii industriali și cei non-casnici de natură să asigure competitivitatea”, a declarat Ponta.

Gazele naturale urmau să se scumpească, de la 1 aprilie, pentru consumatorii non-casnici cu 5%. “La energia electrică nu avem în vedere o creştere a preţului, la gazele naturale este o creştere prevăzută în calendarul convenit cu forurile internaţionale şi este vorba de 2% la consumatorii casnici”, a declarat recent președintele ANRE, Nicolae Havrileţ.

Oficialul a adăugat că pentru consumatorii industriali din piaţa reglementată, care reprezintă 15%, preţurile la gazele naturale vor creşte cu 5%. “Pentru consumatorii industriali din piaţa reglementată, fac această subliniere pentru că noi avem consumatori şi în piaţa liberă şi în piaţa reglementată, în piaţa reglementată, care este constituită dintr-un raport de 15%, preţurile vor creşte cu aproximativ 5%”, a mai arătat preşedintele ANRE.

Potrivit calendarului de liberalizare, procentul total de majorare a prețului la gaze, în 2014, este de 10% pentru consumatorii casnici şi 18 procente pentru consumatorii noncasnici. În 2015 şi 2016, 2017 şi 2018, tarifele reglementate la gaze naturale vor fi majorate, anual, cu câte 12% doar pentru consumatorii casnici.

Ministrul delegat pentru Energie, Răzvan Nicolescu, a declarat sâmbătă că premierul Victor Ponta va anunța, luni, un pachet de măsuri în domeniul energetic, pentru sprijinirea marilor consumatori industriali, dar și pentru populație.

Ponta nu a anunțat nimic despre fondul de protecție a consumatorilor vulenarbili, care trebuia înființat ca urmare a introducerii taxei pe veniturile suplimentare obținute de producători în urma liberalizării prețurilor.

Cosmina Croitoru