1.3 C
București
duminică, 22 decembrie 2024 - 22:30
No menu items!

Guvernul discută măsuri pentru repornirea Oltchim

spot_img

Premierul Victor Ponta discută la guvern. cu ministrul Finanţelor şi şeful Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală măsurile necesare repornirii combinatului Oltchim Râmnicu Vâlcea.

Victor Ponta anunţase înainte de această întâlnire că vrea să discute astăzi şi cu Joaquin Almunia, comisar european pentru concurenţă, despre susţinerea financiară a combinatului.

Guvernul a transmis Comisiei Europene (CE) o cerere pentru a putea  acorda combinatului Olchim un împrumut până în 10 milioane euro şi aşteaptă răspunsul Executivului comunitar într-un interval de 30 zile.

Vineri s-a stabilit ca reprezentanţi ai ministerului Economiei şi Finanţelor, AVAS, Electrica şi ai unor bănci la care Oltchim are datorii să înfiinţeze Comitetul pentru Stabilizarea Financiară a Oltchim (CSFO), care are ca obiective iniţiale plata salariilor restante, repornirea activităţii şi găsirea unui investitor.

Combinatul chimic va fi restructurat şi reorganizat, iar investitorul trebuie să aibă o capacitate financiară care să poată asigura operarea Oltchim şi Arpechim la un nivel cât mai apropiat de capacitatea de producţie potenţială a acestora.

Ministerul Economiei deţine 54,8% din acţiunile combinatului chimic. În acţionariat se află  compania germană PCC SE (18,32%) şi fondul de investiţii Carlson Ventures, înregistrat în Marea Britanie, care deţine prin Nachbar Services 14,02% din titluri.

Privatizarea acţiunilor statului a eşuat după ce câştigătorul licitaţiei nu a putut face dovada că are banii pentru a plăti acţiunile. (S.S.)