-0.1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 0:30
No menu items!

Guvernul decide modificările Codului Fiscal

spot_img

Guvernul decide modificările Codului Fiscal. În acest context, premierul Nicolae Ciucă a declarat că ar putea fi accesate cele 44 de miliarde de euro din PNRR.

”În ultima perioadă de timp am desfăşurat o serie întreagă de întâlniri, atât cu mediul de afaceri, mediul asociativ, am avut întâlnirea tripartidă cu patronatele, sindicatele şi reprezentanţii mediului de afaceri. Au fost întâlniri foarte bune în care am reuşit să analizăm subiectele care preocupă atât Guvernul cât şi structurile pe care le-am nominalizat”, a spus premierul.

”Este foarte clar că avem nevoie de decizii coordonate şi discutate la nivelul instituţiei guvernamentale şi avem nevoie ca soluţiile să poată fi acceptate şi implementate în conformitate cu realitatea pe care o trăim. Sunt măsuri care vizează atât stabilitatea economică cât şi protejarea locurilor de muncă şi angajamentul nostru pentru a asigura predictibilitate mediului de afaceri şi dezvoltării economice, într-un cadru fiscal cât se poate de agregat la nevoile şi situaţia curentă”, a spus şeful Executivului.

Premierul a anunţat că astăzi, în şedinţa de Guvern, va fi în primă lectură proiectul de ordonanţă de urgenţă care vizează codul fiscal.

Ministrul de Finanţe a afirmat că ”proiectul prevede o serie de ajustări ale Codului Fiscal, care sunt în concordanţă cu angajamentele asumate de România, în PNRR, în programul de guvernare şi în ceea ce înseamnă statutul de membru NATO, în sensul asigurării resurselor necesare înzestrării armatei române şi îmbunătăţirea securităţii naţionale, în contextul războiului din Ucraina.

”Practic, ajustarea fiscală pe care o propunem prevede pe de o parte protejarea cetăţenilor României care au statutul de salariaţi şi au veniturile de până în 4.500 de lei, şi în acest scop avem o serie de deduceri şi pentru salariaţii care au în întreţinere alte persoane, inclusiv copii”, a spus el.

Adrian Câciu a precizat că, pentru salariaţii tineri, de până la 26 de ani, ca titlu de noutate, se introduce o reducere de 15% din  impozit pentru a creşte şi gradul de ocupare în rândul tinerilor, unde există un şomaj de natură structurală dar şi pentru angajaţii care au copii, în orice formă de învăţământ, pentru a încuraja trimiterea la şcoală şi evitarea abandonului şcolar.

”Pentru fiecare copil se va primi o deducere suplimentară de 100 de lei”, a arătat el.

Ministrul de Finanţe a menţionat că, ”în contrapondere, în proiectul de Ordonanţă există o serie de ajustări, pe partea de capital şi companii care în fapt nu reprezintă altceva decât eliminarea unor facilităţi, reconsersia unor facilităţi acordate în anumite zone, care şi-au atins deja elementul de potenţial în anii care au trecut”.

”În acest moment, sunt solicitate a fi eliminate şi de către Comisia Europeană şi în PNRR, dar şi de către o foarte mare parte a mediului de afaceri”, a spus ministrul Finanţelor.

Premierul Nicolae Ciucă a menționat însă că ”el nu le-ar zice eliminarea de facilităţi ci eliminarea de excepţii, pentru că parte dintre ele sunt excepţii.

”Ne-am angajat prin PNRR şi prin întâlnirile pe care le-am avut cu reprezentanţii organismelor internaţionale ca aceste excepţii să fie eliminate şi să ajungem la o aplicare unitară în domniul fiscal”, a mai adăugat premierul Nicolae Ciucă.

                                                                                                                   Adina Silav