1.7 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 14:05
No menu items!

Guvernul dă bani pentru proiecte agricole şi de mediu finanţate de CE

spot_img

Ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, a anunțat că, de marți, vor începe plățile pentru cei care au de primit bani în domeniul agriculturii şi mediului. Este vorba despre 500 milioane de euro, bani care vor fi plătiţi în perioada noiembrie – ianuarie.

”De fapt suma care trebuie cofinanțată de România este de aproape 100 milioane de euro. O parte din bani îi avem în momentul de față, o mare parte a acestor sume de 500 milioane de euro vor fi plătiți în luna noiembrie, o altă parte în luna decembrie și o altă parte în luna ianuarie. Deci, nu vor fi probleme de întrerupere a plăților pe această zonă”, a spus Daniel Constantin.

De asemenea, el a declarat că a fost plătit avansul la plățile directe către fermieri.

”Așa cum ne-am angajat în fața fermierilor și a Comisiei Europene atunci când am solicitat acest lucru, de a începe în avans plățile pe zona de plăți directe, am început la data de 16 octombrie, iar până zilele trecute erau plătiți toți cei 500 de milioane de euro care erau puși la dispoziție de Comisia Europeană ca avans. Efortul a fost destul de mare, pentru că Ministerul Agriculturii a trebuit să se împrumute la Ministerul de Finanțe pentru a asigura din buget aceste sume. Aceste sume vor fi returnate României după ce vor fi făcute verificările, conform regulamentului european, în primele zile din 2013”, a mai spus Constantin.