-1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 4:57
No menu items!

Guvernul Cioloş îşi propune să bage internet în alte 800 de localităţi din ţară, deşi 600 aşteaptă avize

spot_img

Guvernul își propune să finalizeze în acest an conectarea la internet a tuturor celor 783 de localități incluse în programul de dezvoltare a infrastructurii de internet de mare viteză din mediul rural, deși, în ultimii doi ani, doar circa 150 de localități au fost conectate, iar peste 600 dintre acestea așteaptă încă avize de la diverse autorități.

Premierul Dacian Cioloș a arătat, alături de ministrul Comunicațiilor, că proiectele de conectare au fost blocate din cauza birocraţiei autorităţilor locale. Şeful guvernului va discuta cu prefecţii ca acest circuit să fie simplificat.

Prim-ministrul a adăugat că circa 90 de localități se află în faza de finalizare a conectării la rețeaua de internet de mare viteză, iar Guvernul își propune ca, până la sfârșitul anului, să conecteze și restul localităților.

În 2014, ministerul Comunicațiilor a organizat licitaţie pentru a dezvolta infrastructura națională de internet de mare viteză în 7 zone geografice cu 783 de localităţi rurale, fără acoperire pentru astfel de servicii. Cele două companii câştigătoare au primit peste 65 milioane de lei pentru contracte.

Al. Maghiar