4.8 C
București
vineri, 22 noiembrie 2024 - 20:11
No menu items!

Guvernul catalan a suspendat campania în vederea referendumului pentru independenţă

spot_img

Curtea Constituţională a Spaniei a suspendat luni efectele legii şi decretului catalan cu privire la referendumul asupra independenţei Cataloniei convocat la 9 noiembrie

catalonia

Guvernul catalan a suspendat, marţi, campania în vederea referendumului pentru independenţă convocat pentru 9 noiembrie, afirmându-şi însă „determinarea” de a-şi îndeplini promisiunea, după ce Curtea Constituţională a decis suspendarea consultării populare, potrivit AFP.

„Nu-i putem acuza pe funcţionarii” locali, a declarat purtătorul de cuvânt al Guvernului catalan, Francesc Homs, asigurând, totodată, că guvernul „îşi menţine determinarea” de a continua demersurile cu privire la referendumul pentru independenţă.

Ne aflăm într-un context în care nimic nu este încheiat. Există o procedură peste care nu se poate trece. Dar dorinţa noastră este să continuăm şi vom face în aşa fel încât să ne îndeplinim promisiunile, respectând legea„, a afirmat purtătorul de cuvânt.

Nu putem da un semn că am renunţat. Nu a fost anulată legea şi nici decretul„, a adăugat el.

Curtea Constituţională a Spaniei a suspendat luni efectele legii şi decretului catalan cu privire la referendumul asupra independenţei Cataloniei convocat la 9 noiembrie, acceptând recursul prezentat de Guvernul de la Madrid, care se opune acestui vot. Tribunalul constituţional spaniol urmează să se pronunţe asupra fondului în maximum cinci luni.

D.M.