-1.3 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 6:24
No menu items!

Guvernul alocă, la rectificare, 192,4 milioane lei pentru organizarea alegerilor prezidenţiale

spot_img

Guvernul suplimentează bugetele SGG, MAI, MAE, STS și Autorităţii Eelectorale Permanente cu 192,4 milioane lei

alegeri

Guvernul suplimentează, la rectificare, bugetele Secretariatului General al Guvernului (SGG), Ministerului Afacerilor Interne (MAI), Ministerului Afacerilor Externe (MAE), Serviciului de Telecomunicații Speciale (STS) şi Autorităţii Eelectorale Permanente cu o sumă totală de 192,4 milioane de lei în vederea organizării alegerilor prezidenţiale din toamna acestui an.

Ministerului Afacerilor Interne îi sunt alocate 166.778.000 lei, sumă care „va fi utilizată exclusiv pentru acoperirea cheltuielilor generate de activităţile specifice Ministerului Afacerilor Interne pentru organizarea şi desfăşurarea alegerilor pentru Preşedintele României din anul 2014„, potrivit proiectului Ordonanţei cu privire la rectificarea bugetului de stat pe 2014.

Autoritatea Electorală Permanentă primeşte 10.694.000 lei pentru alegerile prezidenţiale, iar STS – 7.735.000 lei.

De asemenea, și bugetul SGG este suplimentat cu 2.923.000 lei în vederea prezidenţialelor.

Totodată, MAE primeşte 4.270.000 lei pentru „acoperirea cheltuielilor generate de activităţile specifice Ministerului Afacerilor Externe pentru organizarea şi desfăşurarea alegerilor pentru Preşedintele României din anul 2014„.

Prima rectificare bugetară, anunţată marţi, a fost convenită cu Fondul Monetar Internaţional (FMI) şi Comisia Europeană (CE) şi va fi aprobată de Guvern într-o şedinţă specială programată pentru vineri.

A doua rectificare va fi efectuată spre sfârşitul lunii septembrie, după noi consultări cu partenerii financiari internaţionali şi pe baza noilor acte normative care vor intra în vigoare.

D.M.