-1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 5:53
No menu items!

Guvernul afgan suspendă negocierile privind acordul bilateral de securitate cu Washingtonul

spot_img
Guvernul afgan suspendă negocierile privind acordul bilateral de securitate cu Washingtonul
foto: guardian.co.uk

Guvernul afgan a suspendat miercuri negocierile cu Washingtonul privind un acord bilateral de securitate, ca reacţie la anunţul privind organizarea de discuţii între americani şi rebelii talibani, a declarat purtătorul de cuvânt al preşedintelui afgan Hamid Karzai, informează AFP.

Potrivit lui Aimal Faizi, preşedintele Karzai ” a suspendat în această dimineaţă discuţiile cu SUA privind BSA (acord bilateral de securitate)” ca urmare a nemulțumirii acestuia de faptul cum a fost denumit biroul  politic afgan, deschis marți de talibani la Doha, și anume „biroul politic al emiratului islamic al Afganistanului”. Acordul urma să definească modalităţile prezenţei americane în Afganistan după încheierea misiunii de luptă a NATO, la finalul anului 2014.

Ne opunem acestei numiri (de emiratul islamic al Afganistanului) pentru simplul motiv că o astfel de entitate nu există” şi ”americanii au fost perfect la curent cu poziţia preşedintelui Karzai

 Aimal Faizi, purtător de cuvânt

„Emiratul islamic al Afganistanului” a fost numele dat de talibani regimului lor în timp ce erau la putere la Kabul, între 1996 şi 2001, ei continuând să-şi numească mişcarea astfel.

C.I.