-1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 5:48
No menu items!

Guvernul a trimis din ianuarie la DNA raport privind defrișările ilegale

spot_img

Guvernul a prezentat sinteza unor rapoarte de control redactate în ianuarie, în baza cărora a sesizat DNA pentru nereguli identificate la valorificarea fondului forestier

Maramureş: Incendiul de pădure din marginea cătunului Bloaja, nestins
foto: emaramures.ro

Verificările guvernului au vizat direcţiile silvice din câteva județe, unde s-au înregistrat cele mai multe defrițări – Bistriţa-Năsăud, Maramureş, Mehedinţi, Neamţ şi Suceava.

Controlul a vizat perioada 16 martie 2009-31 decembrie 2012 şi arată, printre altele, că membrii Consiliului de Administraţie al Romsilva au adoptat, cu depăşirea competenţelor legale, un regulament privind vânzarea masei lemnoase recoltată anual din fondul forestier naţional, regulament care stabilea că documentaţia de preselceţie depusă de firme nu mai trebuia să conţină şi certificatul de bonitate financiară şi acte privind lipsa datoriilor bugetare. În acest fel, la licitaţie au putut participa firme care nu au făcut dovada existenţei fondurilor necesare în defavoarea altor societăţi.

Documentul relevă nereguli punctuale, precum preselecţia în Mehedinţi a unor firme de către comisii cu un număr mai mic de membri decât cel legal, admiterea la licitaţie a unor firme cu documente incomplete în Maramureş şi Bistriţa-Năsăud, fără garanţie de contractare în Suceava şi Mehedinţi sau fără atestat de exploatare în Mehedinţi şi Bistriţa.

La licitaţie au fost admise şi firme cu datorii bugetare ori faţă de Romsilva, fiind descoperite şi procese-verbale întocmite incorect şi lipsa penalităţilor aplicate pentru exploatarea masei lemnoase în afara termenelor.

Sâmbătă, 9 mai, câteva sute de oameni au protestat în București dar și alte câteva zeci în alte orașe împotriva tăierilor masive de păduri din țara noastră. Președintele Klaus Iohannis a spus că tema va fi dezbătută în prima ședință a CSAT.

S. Marinescu