-0.9 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 9:28
No menu items!

Guvernul a stabilit modalitatea de plată a Taxei auto, contestată la tribunal

spot_img

taxa-auto

Sumele care trebuie restituite de stat conform hotărârilor judecătoreşti, reprezentând taxa auto, dobânda aferentă, cheltuielile de judecată şi alte sume, devenite executorii până la 31 decembrie 2015, vor fi plătite doar într-un interval de cinci ani, cu plata anuală a numai 20% din valoare. Modalitatea de plată a fost stabilită de Guvern prin ordonanţă de urgenţă.

„Plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătoreşti având ca obiect restituirea taxei pe poluare pentru autovehicule şi a taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, dobânzile calculate până la data plăţii integrale şi cheltuielile de judecată, precum şi alte sume stablite de instanţele judecătoreşti, devenite executorii până la data de 31 decembrie 2015, se va realiza pe parcursu a 5 ani calendaristici, prin plata în fie care an a 20% din valoarea acestora”, se arată în decizia Guvernului.

În cursul acestui termen, orice procedură de executare silită se suspendă de drept. Sumele de plată vor fi actualizate cu inflaţia, iar graficul de plată a tranşelor anuale va fi stabilit de autorităţi.

Citește și: Cum se recuperează taxa de poluare: Este necesară o hotărâre irevocabilă

Aceeaşi procedură va fi aplicată şi pentru plata restanţelor reprezentând titluri executorii deja emise şi pentru care nu a început încă executarea silită.

Săptămâna trecută, premierul Victor Ponta declara că persoanele care au plătit taxa auto vor primi banii înapoi, în urma deciziei definitive a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, dar preciza că Guvernul analizează modalitatea şi durata de efectuare a operaţiunii, în funcţie de restricţiile şi posibilităţile bugetare.

Taxa auto instituită de Guvernul României în ianuarie 2012 contravine Articolului 110 al Tratatului de Funcţionare al Uniunii Europene, a stabilit Curtea de Justiţie a UE, la întrebările preliminare a două instanţe româneşti.

C.C.