-0.1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 1:01
No menu items!

Guvernatorul provinciei afgane Logar a fost ucis de o bombă ascunsă în microfon

spot_img

A mosque bombing has killed Arsallah Jamal, governor of Logar province in Afghanistan

Guvernatorul provinciei afgane Logar a fost ucis, marţi, în explozia unei bombe ascunse într-un microfon, în timp ce lua cuvântul într-o moschee după rugăciunea care marchează începutul Aid al-Adha, sărbătoarea musulmană a sacrificiului, au anunţat autorităţile locale, citate de AFP.

„În această dimineaţă, guvernatorul Arsala Jamal rostea o alocuţiune după rugăciunea de Aid, când a fost ucis de o bombă ascunsă în microfon. Alte opt persoane au fost rănite”, a precizat pentru AFP Din Mohammad Darwish, purtătorul de cuvânt al acestei pronvincii care se învecinează cu Kabulul.

Atacul nu a fost revendicat deocamdată, dar ar purta marca insurgenţilor talibani care, de un deceniu, şi-au multiplicat atentatele împotriva puterii afgane, a forţelor de ordine şi aliaţilor lor NATO.

Talibanii îşi concentrează atentatele în sud-vestul ţării, dar de câţiva ani au progresat către nord şi către capitala Kabul, ceea ce declanșează temeri privind revenirea războiului civil în ţară după plecarea celor 87.000 de militari ai NATO, la sfârşitul lui 2014.

C.A.