-1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 5:45
No menu items!

Grupul PSA a vândut cu 7% mai multe mașini în primul trimestru. Vezi care este proporția între Peugeot și Citroen

spot_img

peugeot

Producătorul francez PSA Peugeot Citroen a înregistrat în primul trimestru o creștere a veniturilor de 2%, până la 8,9 miliarde de euro, și de 7,7% în ceea ce privește numărul de autovehicule vândute la nivel mondial.

Aceste rezultate au avut la bază o creștere puternică în China (+18,3%), și scăderi în Rusia (-7,9%) și în America Latină (-14,5%), potrivit unui comunicat publicat vineri.

Pentru 2014, PSA Peugeot Citroen prognozează că vânzările de autovehicule vor crește cu 3% în Europa, cu 10% în China și vor scădea cu 7% în America Latină și cu 5% în Rusia.

În primul trimestru, compania a vândut 726.000 de autovehicule. Dintre acestea, 400.000 s-au vândut sub brandul Peugeot și 326.000 sub brandul Citroen.

Cele mai de success modele au fost Peugeot 308 – 70.000 de unități, Peugeot 2008 – 40.000, Citroen C4 Picasso – 60.000.

La începutul lunii, Carlos Tavares, președinte și director general al PSA Peugeot Citroen, a prezentat un plan de management pentru perioada 2014-2018, care are ca scop revenirea la un cash-flow pozitiv din 2016 și atingerea unui profit operațional de 2% până în 2018.

PSA Peugeot Citroen este al doilea constructor european după numărul de mașini vândute anual, în urma germanilor de la Volkswagen.

V.B.