8.4 C
București
marți, 5 noiembrie 2024 - 12:43
No menu items!

Gruia Stoica, tot mai aproape de a pierde CFR Marfă

spot_img

gruia_stoica_48056700

Societatea Grup Feroviar Român (GFR), controlată de omul de afaceri Gruia Stoica, este tot mai aproape de a pierde CFR Marfă. Guvernul nu a luat în discuție, în ședința de miercuri, hotărârea de guvern prin care termenul de finalizare a privatizării ar fi putut fi prelungit chiar și până la 20 martie anul viitor. Prin urmare, Stoica mai are termen până marți – 15 octombrie să achite diferența de 170 de milioane de euro pentru a deveni proprietar al companiei de stat.

„Problema legată de o amânare a termenului de privatizare a CFR Marfă nu a figurat pe agenda şedinţei de guvern şi nici nu a fost luată în discuţie în timpul întregii şedinţe”, au declarat mai multe surse participante la şedinţă, citate de Mediafax. Sursele citate au mai precizat că, la acest moment, pentru perioada următoare nici nu este programată o eventuală şedinţă specială de guvern pe această temă.

Reprezentanţii Ministerului Transporturilor nu au dorit să comenteze informaţia.

Societatea Grup Feroviar Român (GFR), controlată de omul de afaceri Gruia Stoica, a depus pe 4 octombrie avansul de 20 de milioane de euro pentru plata celor 51% din acțiunile CFR Marfă. Cu toate acestea, Stoica a încercat să tragă de timp cu plata celor aproximativ 170 milioane de euro pentru achiziția CFR Marfă, sperând în ajutorul Guvernului și al Consiliului Concurenței. 

Andrei Tudor