3.5 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 17:33
No menu items!

Gruia Stoica adus încătușat la DNA. Proprietarul GFR a fost pus sub acuzare pentru fapte de corupție

spot_img

Gruia Stoica_SZ

Omul de afaceri Gruia Stoica, proprietarul Grup Feroviar Român (GFR), a fost adus cu cătuşe la mâini, miercuri seară, la sediul central al Direcției Naționale Anticorupție (DNA), pentru a fi audiat într-un dosar de corupţie.

Stoica a fost adus la DNA de poliţişti şi nu a făcut nicio declaraţie.

De altfel, miercuri, la DNA au fost aduse la audieri mai multe persoane, printre acestea numărându-se şi angajaţi ai Complexului Energetic Oltenia, de la Turceni.

Miza acestui caz este o licitaţie pe care Gruia Stoica a câştigat-o la Turceni, în defavoarea statului, adică a companiei CFR Marfă. Compania feroviară de stat a depus contestaţie încă din vara trecută, pe motiv că nu s-a respectat legea în cazul organizării licitaţiei.

De ani de zile, CFR Marfă transportă cărbuni pentru Complexul Energetic Oltenia, valoarea contractului fiind de peste 10 milioane de euro pe an. Licitaţia pentru noul contract a avut loc la sfârşitul lunii august, iar Grup Feroviar Român a câştigat contractul, valabil pentru doar 3 luni, la o valoare de 43 de milioane de euro.

CFR Marfă a fost scoasă la privatizare la începutul lunii aprilie 2013. Autorităţile, în frunte cu ministrul Transporturilor de atunci, Relu Fenechiu, se lăudau că sunt 12 potenţiali investitori. Doar trei dintre aceştia au ajuns să şi ofere cel puţin 180 de milioane de euro pentru 51% din acţiunile CFR Marfă. Printre ei – şi Gruia Stoica, patronul GFR. Procedura de privatizare a eşuat, pentru că actele nu au fost în ordine, iar la reluare, condiţiile de participare au fost mult relaxate. De exemplu, una dintre condiţiile de participare, aceea ca cifra de afaceri a firmei respective să fie de 100 de milioane de euro, s-a schimbat cu plafonul de 20 de milioane de euro. Pe parcursul procedurii, ceilalţi doi competitori ai GFR au fost descalificaţi ori s-au retras, aşa că CFR Marfă s-a ales doar cu oferta lui Gruia Stoica, de 20 de milioane de euro.

„Mă bucur că e român, nu am nimic cu investitorii străini, sunt bineveniți și e foarte bine să vină, dar nu înţeleg de ce a tăbârât presa să-l omoare pe un investitor doar pentru că e român. Eu cred că e foarte bine să avem și investitori români și nu e un escroc cu genți de bani cash”, declara atunci Victor Ponta.

Gruia Stoica a înfiinţat GFR în 2001 şi a prosperat tocmai pe spatele companiei de stat, care a rămas fără contracte. Astfel, dintr-o companie profitabilă, CFR Marfă a trecut pe pierdere începând cu 2008, iar GFR a obţinut, după 2008 şi până în 2011, un profit de 70 milioane de lei.

Gruia Stoica ocupă poziţia a opta în topul miliardarilor Forbes, cu o avere estimată la 420 de milioane de euro.

Marilena Nedelcu