-1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 4:34
No menu items!

Grindeanu demite toți secretarii de stat de la Ministerul Dezvoltării / UPDATE

spot_img

Cu doar o oră înaintea citirii moțiunii de cenzură, premierul Sorin Grindeanu a lansat acuzaţii grave la adresa vicepremierului şi ministrului demisionar al dezvoltării, Sevil Shhaideh. În același timp, a anunțat demiterea tuturor secretarilor de stat de la Ministerul Dezvoltării.

„Programul Naţional de dezvoltare locală e foarte important. Am avut multe discuţii cu aleşii locali. Din păcate, Sevil Shhaideh în coordonarea căreia se află acest program nu a făcut nimic în 5 luni. Acum o lună şi jumătate am avertizat-o. Nu m-a ascultat. Acum două zile i-am spus că sunt întârzieri nepermise. A doua zi, şi-a adus aminte brusc de PNDL şi i-a dat drumul. Nu îmi doresc ca un program de asemenea importanţă să fie folosit în scopuri politice.

(…)Am hotărât următoarele lucruri: astăzi am semnat ordinele de demitere pentru toți secretarii de stat din Ministerul Dezvoltării Regionale și ai Administrației Publice. De astăzi, Sevil Shhaideh nu mai poate semna nici un act legat de PNDL. O invit, însă, luni la o discuție să îmi comunice toate proiectele aflate în derulare. Știu că este un om care, în final, va respecta legea”, a spus Grindeanu, într-o declarație de presă susținută la Palatul Victoria.

Deciziile premierului privind eliberarea din funcție pentru toți secretarii de stat din Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene, pentru secretarii adjuncți, secretarul general al MDRAPFE și adjuncții acestuia au fost publicate duminică în Monitorul Oficial.

Altfel, prin Decizii ale prim-ministrului, au fost demiși cinci secretari de stat din cadrul MDRAPFE: Ciprian Lucian Roșca, Virgil-Alin Chirilă, Mihail Doruș, Sirma Caraman, Luminița Zezeanu.

Totodată, Grindeanu a decis eliberarea din funcție a patru subsecretari de stat de la MDRAPFE: Marcel Alexandru Stoica, Angel Gheorghiu, Adriana-Mihaela Udroiu, Mihai Grigore.

Premierul a semnat și Decizia de încetare a exercitării atribuțiilor aferente funcției de secretar general al MDRAPFE în cazul Ionelei Stoian și celei de secretar general adjunct pentru Mihaela Dincă și Iuliana-Camelia Coporan.

R.D.