-0.1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 1:43
No menu items!

Greva din Educaţie intră în a doua săptămână. Ce se întâmplă cu examenele

spot_img

Înscrierea pentru examenul Bacalaureat ar urma să înceapă luni, pe fondul grevei generale a angajaţilor din Educaţie, care intră în a doua săptămână. Ministerul Educaţiei a transmis deja că directorii unităţilor de învăţământ care pot asigura resursa umană necesară înscrierii vor comunica părinţilor şi elevilor toate datele necesare înscrierii. Astăzi, la 13.00, au loc negocieri la Ministerul Muncii.

”Conform Calendarului examenului de Bacalaureat 2023, în perioada 29 mai – 7 iunie este programată înscrierea candidaţilor la prima sesiune de examen. Directorii unităţilor de învăţământ care pot asigura resursa umană necesară acestui tip de activitate vor comunica părinţilor şi elevilor toate aspectele necesare pentru realizarea înscrierii”, a transmis Ministerul Educaţiei.

Instituţia a precizat că va continua să comunice permanent cu reprezentanţii inspectoratelor şcolare judeţene/al Municipiului Bucureşti pentru evitarea situaţiilor care ar putea crea sincope în desfăşurarea activităţilor care vizează atât elevii, cât şi cadrele didactice, cu respectarea cadrului legal impus de contextul protestului personalului din învăţământul preuniversitar.

Sunt foarte puține școlile unde elevii se pot înscrie la Bacalaureat din cauza grevei profesorilor. Și au la dispoziție doar trei zile să facă acest lucru pentru că de joi urmează zilele libere pentru toți angajații din sectorul bugetar.

O altă problemă ar putea fi că elevii care se înscriu la Bacalaureat au nevoie de foaia matricolă, unde apar toate mediile încheiate, lucru aproape imposibil dacă greva nu se va încheia în următoarele trei zile. Profesorii nu le-au încheiat situația școlară elevilor, deci ei vor avea dosarul incomplet. Dacă nu vor rezolva acest lucru până la începerea examenului de Bacalaureat, nu vor putea să îl susțină. 

Greva din Educaţie a dus, până acum, la amânarea cu o săptămână a Evaluării Naţionale pentru clasa a VI-a, dar şi la decalarea înscrierilor în clasa pregătitoare.

Purtătorul de cuvânt al Guvernului Dan Cărbunaru a anunţat duminică faptul că Guvernul a pregătit o ordonanţă de urgenţă care va asigura majorări ale veniturilor personalului didactic, didactic auxiliar şi nedidactic. Este un efort bugetar care depăşeşte suma de 700 milioane lei, cu resurse europene, 410 milioane lei bani europeni din Programul Educaţie şi Ocupare pentru perioada din exerciţiul financiar 2021-2027, respectiv 313 milioane lei din bugetul naţional”, a adăugat Cărbunaru, propunerea având drept scop să pună capăt grevei generale declanşate din 22 mai de angajaţii din educaţie.

Angajaţii din sistemul de învăţământ vor continua însă greva şi nu renunţă nici la protestul anunţat pentru marţi, la Bucureşti, acţiune la care se anunţă participarea a 20.000 de oameni. Sindicatele din Educaţie au transmis Guvernului că vor majorarea salariilor, prin lege, cu 25 de procente, nu prime sau vouchere cu care îi ofertează guvernanții în ultima săptămână. 

                                                                                                                    Adina Silav