4.1 C
București
duminică, 22 decembrie 2024 - 21:01
No menu items!

Grevă națională în Grecia, după tragedia feroviară. Zborurile interne şi internaţionale, paralizate

spot_img

Grevele naţionale au început joi în Grecia, cu angajaţi din transporturi care s-au alăturat valului de furie publică faţă de problemele sistemice care au condus la recenta catastrofă feroviară în care şi-au pierdut viaţa 57 de persoane, relatează DPA.

Pentru prima dată, toate zborurile interne şi internaţionale sunt afectate, controlorii de trafic şi angajaţii aviaţiei civile sprijinind acţiunea.

Potrivit Ministerului de Externe din România, companiile aeriene AEGEAN și OLYMPIC AIR nu vor opera cursele interne și internaționale, pasagerii afectați de anularea acestor zboruri urmând a fi contactați de operatorul aerian/agenția de ticketing, pentru a fi informați în legătură cu posibilitatea reprogramării cursei în altă zi, fără achitarea unor taxe suplimentare.

Totodată, având în vedere organizarea, tot astăzi, a unei ample manifestații de protest pe fondul accidentului feroviar din data de 28 februarie 2023, cu potențial de a degenera în violențe, Ministerul Afacerilor Externe recomandă cetățenilor români aflați permanent sau temporar în Republica Elenă să manifeste prudență și să evite deplasarea în zonele centrale ale capitalei elene.

Ancheta în curs legată de coliziunea frontală a unui tren de pasageri cu un marfar la 28 februarie a scos la lumină nemulţumiri uriaşe în interiorul reţelei feroviare a ţării. S-a aflat că şeful de gară care a trimis trenul de pasageri pe o şină greşită era copleşit la postul său.

În plus, sistemele tehnice moderne de siguranţă funcţionau doar parţial sau deloc de ani de zile.

Toate guvernele din ultimii 20 de ani au eşuat complet în gestionarea căilor ferate, este opinia unanimă conturată în ţară în ultimele zile.

Pe lângă traficul aerian, transportul public din Grecia şi serviciile de feriboturi sprijină greva, alături de angajaţii din serviciul public şi sănătate, scrie DPA, potrivit Agerpres.

Există doar câteva excepţii precum serviciul de urgenţă în spitale şi zborurile umanitare.

În transportul public, autobuzele şi trenurile vor circula doar la ora prânzului pentru a duce oamenii la proteste în marile oraşe.

Şi media elene au declanşat miercuri o grevă de 24 de ore, aceasta însemnând că nicio publicaţie tipărită nu va fi disponibilă joi. Media de ştiri online s-au alăturat de asemenea acţiunii.

Toate celelalte sindicate din ţară cer ca cei responsabili pentru accidentul de tren să fie traşi la răspundere.

                                                                                                               Adina Silav