6.1 C
București
vineri, 22 noiembrie 2024 - 21:20
No menu items!

Grevă la TAROM. Trei ore pe zi nu va mai decola niciun avion

spot_img

TAROM declanșează proteste începând cu ziua de marți, 23 august, potrivit anunțului făcut de sindicaliștii companiei de stat. Greva de avertisment va însemna că într-un interval orar de noapte, nu va mai decola niciun avion, iar dacă solicitările nu vor fi luate în seamă, sindicaliștii amenință și cu încetarea lucrului.

Începând cu 23.08.2022, în semn de protest al membrilor Sindicatului Unit TAROM (SUT) piloţi, între orele 04-07 nu va decola niciun avion al Companiei TAROM. Calendarul protestelor va începe cu Notificarea angajatorului SC TAROM SA cu privire la organizarea de către Sindicat a unor greve de avertisment, 2 zile săptămânal, cu încetarea lucrului, dar nu mai mult de 2 ore, urmând ca la o dată stabilită de către Sindicat, să urmeze greva generală propriu-zisă, cu respectarea tuturor normelor legale”, se menţionează într-un comunicat al Sindicatului.

Sindicaliştii din cadrul TAROM precizează că au demarat negocieri încă din luna iunie, dar nu s-a ajuns la un acord cu privire la revendicările salariale formulate. De asemenea, nu a fost încheiat un Contract Colectiv de Muncă, și niciuna dintre revendicări nu a fost luată în seamă de conducerea companiei, cu excepţia creşterii bonului de masă de la 10 la 30 lei.

„Dacă până la data de 23 august 2022 (dată agreată pentru încheierea contractului colectiv de muncă) nu se va ajunge la un acord cu conducerea societăţii cu privire la revendicările formulate, salariaţii au posibilitatea declanşării conflictului colectiv de muncă şi a organizării grevei generale, cu respectarea condiţiilor legale”, se subliniază în comunicat.

Conform sursei citate, la şedinţa din data de 16 august 2022, compania TAROM a prezentat o ofertă, care a fost considerată inacceptabilă de către Comisia de negociere a CCM la nivel TAROM din partea Sindicatului Unit TAROM, având în vedere faptul că această ofertă nu acoperă, în unele departamente, nici măcar inflaţia pe anul 2022, de 15%.

M. Nedelcu