-0.1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 0:27
No menu items!

Greva foamei pentru a bloca privatizarea Cinema Patria

spot_img

Guvernul vrea să vândă cinematograful Patria, unul dintre cele mai cunoscute locuri de divertisment ale bucureștenilor.

Amplasat pe Bulevardul Magheru, cinematograful este o țintă a dezvoltatorilor și a celor care ar putea transforma sala de cinema într-un casino. Cel puțin așa spun angajaţii cinematografului, care au intrat în greva foamei şi cer demisia minustrului Culturii.

Angajaţii de la “Patria” protestează faţă de trecerea cinematografului în subordinea Secretariatului General al Guvernului (SGG). O parte dintre angajaţi se află chiar în a treia zi de greva foamei. “Am adoptat această formă extremă de protest pentru că nu suntem luaţi în seamă. Guvernul vrea să treacă Agenţia Naţională de Film în subordineaa SGG şi apoi a RA-APPS (n.r. Regia Autonomă – Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat) pentru a putea vinde cel mai mare cinematograf din România. De fapt, aşa se va întâmpla cu toate cinematografele de stat”, a declarat pentru Sursa zilei Marcel Negruţi, directorul economic de la Patria, aflat în greva foamei.

Sindicaliştii spun că membrii guvernului nu au dorit să discute cu ei. “Avem şi noi sursele noastre şi ştim ce vor să facă cu cinematograful. Sunt 220 de angajaţi ai Agenţiei Naţionale de Film, în toată ţara. Sunt prea puţini pentru reprezentanţii Guvernului. Domnul ministru Haşotti nu a dorit să discute cu noi. A fost trimis ministrul pentru dialog social, Liviu Pop, dar dânsul a spus că nu îi plac liderii noştri de sindicat. Cum protestăm noi în Capitală, protestează şi colegi ai noştri din Galaţi sau Cluj. Au ales să fie solidari cu noi. O să avem proteste în tot mai multe oraşe”, ne-a declarat Maria Bicfalvi, preşedinte al Sindicatului Liber din Cinematograful Patria, afiliat la Confederaţia “Cartel Alfa”.

Sindicaliştii spun că desfiinţarea cinematografului Patria ar însemna “să mai distrugem din ce a mai rămas din cultură” şi că “privaţii nu sunt interesaţi de calitate şi nu sunt obligaţi nici să ţină cinematograful”.

Protestatarii au afişat bannere şi au cerut demisia ministrului Culturii, Puiu Haşotti. (Ionuţ Dascălu)