-1.3 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 8:42
No menu items!

Grevă iminentă la TAROM. Dragoș Titea, secretar de stat în MT: „La TAROM e pace”

spot_img

La două zile de la declanșarea conflictului de muncă de la TAROM, secretarul de stat pe probleme de aviaţie din Ministerul Transporturilor, Dragoș Titea nu cunoaște prea bine situația socială din compania aeriană de stat

Tarom_greva

Conducerea TAROM a anunțat că nu există bani pentru majorări salariale. Întrebat de conflictul de muncă deschis de piloții de la TAROM, secretarul de stat din Ministerul Transporturilor, Dragoș Titea, a precizat că „la TAROM e pace”.

Chiar dacă nu şi-o doresc unii, totuşi e pace. Părerea mea este că TAROM trebuie să-şi continue activitatea, şi piloţii, şi însoţitorii, şi ceilalţi, trebuie să muncească pentru ca TAROM să rămână una dintre cele mai importante companii din Europa

Dragoș Titea
secretar de stat 

În schimb, șefa Departamentului Comercial din cadrul TAROM, Silvia Columb, a recunoscut că există o notificare depusă de anumite sindicate privind declanșarea unui conflict colectiv de muncă.

Nu pot să vă spun care sunt revendicările piloților, în prezent sunt în derulare discuţii cu sindicatele, iar unele revendicări ale angajaţilor nu au putut fi soluţionate de conducerea companiei, având în vedere situaţia financiară a TAROM. Atâta timp cât compania are încă pierderi, nu putem să facem majorări salariale, nu putem să acordăm toate drepturile pe care personalul navigant le cere. Atâta timp cât există negocieri, speranţa rămâne că nu vom ajunge la un conflict. (…). În situaţia în care vom şti, va fi conflict, vă vom anunţa dinainte, cursele vor fi protejate aşa cum se va putea, dar nici într-un caz nu este vorba de săptămâna asta, de luni, de marţi

Silvia Columb
Departament Comercial TAROM

Consiliul de Administrație de la TAROM s-a întrunit, joi, pentru a lua în discuție contractul colectiv de muncă negociat cu sindicatul majoritar.

Conducerea TAROM și Consiliul de Administrație caută o formulă legală pentru a înregistra contractul colectiv de muncă care prevede o majorare salarială de aproximativ 150 de lei net.

surse autorizate din TAROM

La mijlocul lunii septembrie, mai multe curse Tarom au fost anulate sau întârziate din cauza unor acţiuni spontane ale unor  piloţi şi însoţitori de zbor, care s-au declarat inapți.

Ștefan Etveș