1.3 C
București
duminică, 22 decembrie 2024 - 23:25
No menu items!

Grevă generală de 48 de ore în Grecia

spot_img

grecia in greva

Grecia este afectată de o nouă grevă generală decretată de principalele două sindicate din ţară în semn de protest față de noul pachet de măsuri de austeritate ce urmează sa fie propus miercuri în parlament, de către guvernul lui Antonis Samaras.

Sectorul tranportului în comun va fi paralizat în Atena și Salonic, iar navele pentru transportul de mărfuri și persoane vor rămâne în porturi.

Peste 10 curse aeriene au fost anulate, iar alte 30 de zboruri vor înregistra întârzieri din cauza grevei de trei ore a controlorilor aerieni.

Justiția, sectorul industrial, întreprinderile publice şi administraţia,  asociaţii de mici întreprinzători şi comercianţi sunt de asemenea participante la grevă.

În regim de urgență vor funcţiona spitalele și centrele medicale, personalul medical fiind în grevă de luni.

Adoptarea măsurilor impuse de creditorii internaționali, UE și FMI, dar şi din adoptarea bugetului de stat pe 2013 reprezintă o condiție clară pentru obținerea sprijinului financiar de către Grecia.