Pe aeroportul naţional din Bruxelles va avea loc luni greva manipulatorilor de bagaje angajaţi ai Swissport, societate care gestionează încărcarea şi descărcarea bagajelor pentru mai multe companii aeriene, printre care şi Brussels Airlines, informează presa belgiană.
Un număr de zboruri, operate în principal de compania germană Lufthansa, au fost anulate, a precizat luni purtătorul de cuvânt al aeroportului, Jan Van der Cruysse, subliniind însă că majoritatea zborurilor lungi vor fi efectuate, dar se anticipează întârzieri.
Pasagerii avioanelor care au aterizat pe aeroportul naţional au fost rugaţi să nu rămână pe aeroport, chiar dacă nu şi-au putut recupera bagajele. Ei trebuie să completeze un formular pe site-urile de internet ale companiilor aeriene transportatoare, bagajele urmând să le fie trimise la domiciliu în câteva zile.
Manipulatorii de bagaje ai Swissport Handling au intrat în grevă duminică seară, sindicatele acuzând deficitul de personal.
T.E.