-1.3 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 8:58
No menu items!

Greenpeace vrea să renunțăm la aragaze: Ar trebui să aibă etichete despre riscurile asupra sănătății, cum e pe pachetele de țigări

spot_img

Un raport al Organizației pentru Cercetări Științifice Aplicate (TNO) pentru grupul nonprofit pentru eficiență energetică CLASP și Alianța Europeană pentru Sănătate Publică (EPHA) sugerează faptul că gătitul cu gaz metan într-o bucătărie obișnuită, fără un sistem de aerisire mecanică, conduce la poluarea locuinței cu dioxid de azot (NO2) care depășește recomandările Organizației Mondiale a Sănătății legate de calitatea aerului și standardele UE cu privire la poluarea aerului la exterior.

Teste de laborator efectuate de TNO au arătat că aragazele pe bază de gaz metan produc monoxid de carbon, particule în suspensie și alți poluanți care pot avea efecte severe asupra sănătății, în special asupra copiilor. În ultimele 12 luni, numărul copiilor din UE cu simptome de astm provocate de gătitul cu gaz metan este estimat a fi de peste 700.000, sau 12% din totalul cazurilor de astm la copii din UE, potrivit raportului.

“Toate aragazele pe bază de gaz metan eliberează substanțe poluante dăunătoare pentru sănătatea umană și mediul înconjurător. Pe lângă dioxidul de carbon, un gaz cu efect de seră eliberat în urma arderii gazului metan care accelerează criza climatică, gătitul cu gaz metan duce și la poluarea interiorului locuinței cu dioxid de azot, monoxid de carbon, particule în suspensie și metan nears care pot persista în spațiile închise timp de ore după utilizarea aragazului”, a precizat Alin Tănase, coordonator de campanii Greenpeace România.

TNO a efectuat o simulare a gătitului mesei cu gaz metan pe o perioadă de o săptămână folosind tehnici de gătit obișnuite în condiții de bucătărie obișnuită, fără aerisire din exterior. În toate simulările în care nu a fost utilizată aerisirea mecanică, valoarea limită orară UE de 200 µg/m3 NO2 în aer exterior a fost depășită în interior peste limita permisă de 18 ore pe an. Dimensiunea bucătăriei influențează aceste valori, iar aerisirea reduce poluarea, însă sistemele de aerisire mecanică sunt adeseori ineficiente, insuficiente sau prea puțin utilizate, se menționează în raport.

Temeri privind criza energetică din iarnă care ar putea înrăutăți problemele legate de poluare în interiorul locuinței

Mai mult de 100 milioane de cetățeni ai UE gătesc cu aragaze pe baza de gaz metan, incluzând mai mult de jumătate din gospodăriile din Italia, Franța, Spania, Olanda, România și Ungaria. Organizațiile pentru sănătate se tem că situația ar putea deveni extrem de gravă din cauza crizei energetice din această iarnă, deoarece oamenii reduc aerisirea pentru a face economie la căldură și la bani.

CEO-ul CLASP, Christine Egan, a declarat: “Oamenii petrec majoritatea timpului la interior. Calitatea aerului în spații închise poate avea un impact major asupra sănătății și stării noastre de bine. Puține persoane sunt conștiente de riscurile utilizării aragazelor pe gaz metan – în timpul ce gătim, putem fi expuși la tot atât de mulți poluanți ca și în cazul fumatului pasiv. Aparatele de gătit pe bază de gaz metan ar trebui să fie comercializate împreună cu etichete de conștientizare despre riscurile asupra sănătății, cum este cazul pachetelor de țigări. Oficialii UE au obligația de a lua în considerare aceste riscuri asupra sănătății.”

Asociația Medicală Americană a subliniat recent că aragazele care folosesc gaz metan sporesc poluarea aerului în gospodărie precum și riscul de astm și severitatea acestuia la copii,. Cercetări anterioare au făcut legătura între utilizarea gazului metan și tulburarea de hiperactivitate și deficit de atenție (ADHD) la copiii de vârstă mică. Un studiu recent sugerează faptul că gătitul cu gaz metan în timpul sarcinii poate avea ca rezultat hiperactivitatea la copiii mici. S-a dovedit că poluarea de la aragazele pe bază de gaz metan are un impact negativ și asupra sistemului respirator și nervos al adulților.

“Avem temeri legate de poluarea aerului care ar putea fi extrem de serioasă în această iarnă în gospodăriile care utilizează aparate de gătit cu gaz metan, deoarece persoanele reduc aerisirea și evită deschiderea geamurilor pentru a economisi bani și căldură în timpul crizei energetice. Din cauza aerisirii insuficiente, este din ce în ce mai important să identificăm sursele de poluare la interior, precum aragazele pe gaz metan. Copiii și persoanele cu afecțiuni respiratorii preexistente prezintă risc maxim în ceea ce privește impactul negativ asupra sănătății. Având în vedere toate daunele asupra sănătății și mediului înconjurător ca urmare a arderii combustibililor fosili în casele noastre, guvernele au responsabilitatea de a stabili structuri care să susțină înlocuirea consumului de gaz și să ne orienteze către gătitul electric nepoluant. Actuala revizuire a reglementărilor cu privire la aparatele pentru gătit oferă UE oportunitatea de a demonstra că respectă scopul și viziunea inițiativei Zero Poluare”, a afirmat directorul general al EPHA, Milka Sokolović, potrivit unui comunicat Greenpeace.

                                                                                                                  Adina Silav