-1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 3:22
No menu items!

Greenpeace: România, printre cei mai mari poluatori din UE la emisiile din termocentrale pe cărbune

spot_img

Greenpeace: România, printre cei mai mari poluatori din UE la emisiile din termocentrale pe cărbune

România se numără printre cei mai mari poluatori din Europa, după Polonia și Germania, în privința emisiilor din termocentrale pe cărbune, arată Greenpeace. Potrivit unui raport lansat miercuri, în 2010, termocentralele din România au cauzat pierderea a 647.000 de zile muncă din cauza îmbolnăvirilor.

Raportul Greenpeace mai arată că, în 2010, termocentralele din România au cauzat pierderea a 31.700 de ani de viață, sub forma deceselor premature.

”Termocentralele Complexului Energetic Oltenia – Turceni, Rovinari, Craiova – sunt principalele responsabile pentru o contraperformanță tulburătoare: în România, numărul deceselor cauzate de poluarea termocentralelor îl depășește pe cel al victimelor din accidente rutiere. În aceste condiții, este inexplicabil cum guvernul încă promovează construirea de noi termocentrale pe cărbune, în România anului 2013”, a declarat Ionuț Cepraga, coordonator de campanii la Greenpeace România.

Greenpeace solicită Comisiei Europene să propună obiective clare pentru orizontul 2030 în privința energiei regenerabile, măsurilor de eficiență energetică și reducerii emisiilor de gaze cu efect de seră.

Greenpeace solicită un obiectiv pentru energia regenerabilă de 45% și reduceri ale emisiilor de gaze cu efect de seră cu cel puțin 55% până în 2030 la nivel european.

În UE există 300 de termocentrale mari care ard cărbune, alte 50 de proiecte noi fiind planificate. Polonia este țara cu cele mai multe proiecte aflate în construcție sau planificate, însumând mai mult de o treime din totalul noilor capacități.

”Centralele bazate pe arderea cărbunelui sunt adevărați ucigași silențioși. Emisiile lor toxice provoacă boli respiratorii, atacuri de cord, cancer pulmonar, atacuri de astm și alte daune asupra sănătății europenilor”, a declarat Lauri Myllyvirta, coordonatorul campaniei pentru energie curată a Greenpeace International.

Potrivit Eurostat, România și-a redus emisiile de dioxid de carbon, în 2012, rezultate în urma arderii combustibililor fosili – hidrocarburi, cărbune, petrol sau gaze naturale formate din rămășițele fosilizate ale plantelor și animalelor moarte – cu 4,5%, peste media UE de 2,1%. În 2011, media UE de reducere a acestor emisii a fost de 4,1%.

Cosmina Croitoru