1.3 C
București
duminică, 22 decembrie 2024 - 23:57
No menu items!

Grecia se pregătește pentru vacanță și anunță ANULAREA unor restricții

spot_img

Oficialii din Grecia anunță că au început pregătiri intense pentru primirea turiștilor. De luni, 5 aprilie, vor fi deschise toate magazinele, iar restricțiile privind deplasările vor fi în mare parte ridicate.

Magazinele mici vor fi redeschise în tot statul, iar data stabilită este luni, 5 Aprilie. Oficialii greci au anunțat că așteaptă primii turiști înainte de sărbătorile pascale, a anunțat viceministrul protecţiei civile, Nikos Hardalias.

Totodată, se ridică una dintre cele mai importante restricții, aceea privind deplasările și activitățile în aer liber. Vor fi autorizate deplasările cu mașina pe distanțe scurte în week-end pentru familii sau grupuri de până la trei persoane, pentru exerciţii fizice sau activităţi în aer liber, a adăugat oficialul într-o conferinţe de presă.

Grecia este una din țările care a susținut ferm pașaportul european pentru vaccinuri, dar va permite intrarea în țară și turiștilor care prezintă un test PCR negativ și va efectua, totodată, și teste antiCovid rapide.

Situația infectărilor cu Covid-19 în Grecia

În ultimele 24 de ore, Grecia a înregistrat 76 de decese din cauza COVID-19 şi peste 3.600 de noi contaminări

În total, ţara a înregistrat aproximativ 260.000 de cazuri de COVID-19 şi 8.093 de decese de la începutul pandemiei.

În prezent, la terapie intensivă, sunt internate peste 700 de persoane.