4.1 C
București
marți, 24 decembrie 2024 - 1:11
No menu items!

Grecia renunță la carantina obligatorie pentru turiști. De ce au nevoie românii care pleacă în vacanță

spot_img

Grecia a anunţat ridicarea carantinei obligatorii de şapte zile pentru turiştii din UE şi din alte cinci ţări.

Carantina viza turiştii rezidenţi permanenţi în statele membre ale Uniunii Europene, spaţiul Schengen, Regatul Unit, Statele Unite, Israel, Serbia şi Emiratee Arabe Unite.

Aviaţia Civilă a precizat, luni, că ridicarea acestei carantine se aplică zborurilor cu ”pasageri care au fost vaccinaţi cu două doze” sau celor care prezintă un test cu rezultat negativ pentru Covid, făcut cu maximum 72 de ore înainte de intrarea în Grecia.

Grecia și-a deschis graniţele pentru turişti din 16 aprilie. Ministrul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului, Claudiu Năsui, a anunțat că românii au nevoie, la intrarea în Grecia, doar de un document de călătorie, un test PCR negativ sau certificat de vaccinare.