1.7 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 12:21
No menu items!

Grav ACCIDENT în Timișoara: 17 răniți

spot_img

Nu mai puțin de 17 persoane au fost rănite, joi, după ce o cisternă a lovit un tramvai în faţa Spitalului de Copii „Louis Ţurcanu” din Timişoara.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Timiş, Mirela Drăghicioiu, accidentul a avut loc în faţa Spitalului de Copii „Louis Ţurcanu” din Timişoara, după ce şoferul unei cisterne a făcut o manevră de întoarcere fără să se asigure, iar autovehiculul a lovit un tramvai.

„Şoferul în vârstă de 40 de ani al unei autocisterne a făcut o manevră de întoarcere pe strada din faţa Spitalului de Copii, fără să se asigure, maşina intrând în coliziune cu tramvaiul care circula pe linia 1, înspre Gara de Nord. În urma accidentului, mai mulţi pasageri din tramvai au fost transportaţi la spital sau au avut nevoie de îngrijiri medicale la faţa locului”, a declarat Mirela Drăghicioiu.

Poliţiştii de la faţa locului spun că în accident au fost rănite uşor 17 persoane, printre care şi vatmanul tramvaiului.

Drăghicioiu a mai afirmat că atât şoferul cisternei, cât şi vatmanul tramvaiului au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

În acest caz a fost deschis dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.