-0.9 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 9:32
No menu items!

Grav ACCIDENT în Râmnicu Vâlcea: doi morţi şi şase răniţi, între care trei copii

spot_img

Potrivit poliţiştilor, accidentul a fost provocat de un bărbat de 65 de ani

293551-smurd

Două persoane au murit, iar şase, între care trei copii, au fost rănite în urma unui accident rutier petrecut, duminică, în municipiul Râmnicu Vâlcea, din cauza unui şofer care a intrat pe contrasens şi a fost izbit violent de o maşină care circula regulamentar.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratuluide Poliţie al Judeţului (IPJ) Vâlcea, Alina Teodorescu, accidentul s-a produs la kilometrul 175+800 de metri al DN 7, pe strada Barajului, din municipiul Râmnicu Vâlcea.

Poliţiştii au stabilit că un bărbat în vârstă de 65 de ani, din Blaj, aflat la volanul unui autoturism Ford, a intrat pe contrasens, maşina sa fiind izbită din lateral de un Audi care circula regulamentar. În urma impactului, autoturismul Ford a fost proiectat peste parapetul de protecţie de pe marginea drumului şi a căzut într-o râpă la o diferenţă de nivel de şase metri.

Şoferul Fordului şi un pasager în vârstă de 46 de ani, din Blaj, au murit.

De asemenea, cei şase ocupanţi ai autoturismului Audi, respectiv şoferul în vârstă de 35 de ani, un tânăr de 20 de ani, o femeie de 29 de ani şi trei copii cu vârste cuprinse între zece şi 14 ani, au fost răniţi.

În urma accidentului, timp de câteva zeci de minute strada Barajului din Râmnicu Vâlcea a fost complet blocată.

R.D.