1.3 C
București
duminică, 22 decembrie 2024 - 23:59
No menu items!

Grav accident în Caraş-Severin. O persoană a murit, iar alte două au fost rănite, după ce remorca unui camion a ajuns pe contrasens

spot_img

O peroană a murit şi alte două au fost rănite luni dimineaţă, după ce remorca unui camion a ajuns pe contrasens, ciocnindu-se cu un autoturism, pe DN 6, în judeţul Caraş-Severin.

Potrivit Centrului Infotrafic al Poliției Române, accidentul s-a produs pe DN 6, la kilometrul 426, în zona localităţii Armeniş, judeţul Caraş-Severin. Șoferul unui autocamion a pierdut controlul direcţiei de mers într-o curbă, iar remorca vehiculului a pătruns pe contrasens, unde a intrat în coliziune frontală cu un autoturism.

În urma accidentului, o persoană a decedat, iar alte 2 au suferit leziuni uşoare la prima vedere, fiind transportate la spital, pentru investigaţiile medicale necesare.

Toate cele trei victime erau pasageri în autoturism.

Circulaţia rutieră este restricţionată pe sensul de mers Orşova – Caransebeş, pentru desfăşurarea cercetării locului faptei, valorile de trafic fiind uşor ridicate.

                                                                                                                    Adina Silav

SURSA FOTO:DRDP Timișoara