-0.9 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 9:51
No menu items!

Grav ACCIDENT în Constanța: 14 persoane au ajuns la spital

spot_img

Un număr de 14 persoane, printre care și doi copii, au ajuns la spital miercuri dimineața, în urma unui accident produs la intrarea în municipiul Constanța, în care au fost implicate un autoturism și un microbuz.

Potrivit Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență (IJSU) Dobrogea, miercuri dimineață, în jurul orei 04.20, autoritățile au fost solicitate, prin serviciul 112, să intervină în municipiul Constanța, la intersecția bulevardelor Tomis și Aurel Vlaicu (DN 2A), pentru un accident rutier între un autoturism și un microbuz care efectua cursă regulată pe ruta Constanța-Piatra Neamț, în baza primelor informații raportându-se, drept posibile, opt victime, dintre care doua posibil încarcerate.

„La locul solicitării au fost trimise: trei echipaje B2 SAJ și un echipaj C2 SAJ, un echipaj SMURD B2, C1 SMURD și echipaj de descarcerare”, se arată în comunicat.

Din informațiile obținute ulterior s-a dovedit că în microbuz erau 12 persoane – șoferul și 11 pasageri, printre care și doi copii, iar în autoturism un șofer și un pasager.

La locul accidentului au fost găsite 11 victime conștiente, pentru care au mai fost mobilizate suplimentar trei echipaje SMURD B2 și doua B2 SAJ, acestea fiind preluate de ambulanțe și transportate la Spitalul Clinic Județean de Urgență (SCJU) Constanța.

Ulterior, la spital au mai sosit încă trei victime ale accidentului, pasageri din microbuz – doi adulți și un copil de patru ani, care nu au fost găsite la locul impactului de către echipajele alocate și s-au deplasat cu mijloace proprii către spital.

Reprezentanții ISU Dobrogea au mai precizat că dintre toate persoanele implicate în accident una singură era în stare mai gravă – pasagera din dreapta șoferului autoturismului.

R.D.