-1.3 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 7:17
No menu items!

Gratuit la stomatolog pentru persoanele cu dizabilități

spot_img

Un proiect de lege pus în dezbatere la Parlament prevede că persoanele cu dizabilități vor beneficia, în mod gratuit, de servicii stomatologice, în condițiile în care lucrările dentare sunt costisitoare și mulți nu și le pot permite din indemnizația de handicap.

Propunerea de amendare a Legii 448/2006 privind protecția şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap vizează acordarea gratuită a serviciilor stomatologice atât pentru copii, cât și pentru adulți cu dizabilități. Cheltuielile pentru aceste tratamente ar urma să fie acoperite de Fondul Național Unic de Asigurări Sociale de Sănătate și nu de Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS), așa cum se întâmplă în prezent.

Modificarea legislației ar acoperi inclusiv costurile pentru dispozitive ortodontice, obturații, anestezii, extracții sau proteze dentare, precum și reparațiile acestora. Fără acest ajutor de la stat, cetățenii români cu dizabilități nu își permit nici măcar servicii stomatologice de bază, precum extracții dentare sau plombe, având în vedere sumele foarte mici primite ca indemnizație de handicap.

chiar dacă legea va fi adoptată, acest nou drept al românilor cu dizabilități ar putea rămâne doar pe hârtie, ca și „analizele gratuie” de care ar trebui să beneficieze toți asigurații în sistemul de asigurări sociale de sănătate, din cauza fondurilor veșnic insuficiente. În plus, medicii stomatologi nu se înghesuie să lucreze cu CNAS: doar 16% au contracte cu casele de asigurări de sănătate.

Proiectul de lege pentru modificarea şi completarea Legii nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, pus pe masa senatorilor la începutul acestei săptămâni, este inițiat de șapte parlamentari, dintre care șase sunt de la PSD și unul de la PNL.

Potrivit acestora, în România există o mare nevoie de suport privind acordarea serviciilor medicale stomatologice, raportat la persoanele cu handicap/dizabilităţi.

„Practic, pentru aceste servicii stomatologice ar fi extrem de utilă o susţinere de natură financiară, în contextul în care aceste categorii de persoane defavorizate nu şi le-ar putea permite niciodată. În majoritatea cazurilor, persoanele cu handicap au afecţiuni care se menţin pe tot parcusul vieţii, iar costurile pe care familiile acestora trebuie să le suporte pentru toate terapiile/tratamentele necesare, inclusiv cele stomatologice, sunt enorme, raportat la veniturile din România. Sunt multe alte cheltuieli, în funcţie de dizabilitate, cum ar fi produse de igienă, îmbrăcăminte specială, alimente variate şi diversificate, tot felul de medicamente, suplimente alimentare, nutritive”, se arată în expunerea de motive care însoțește propunerea legislativă.

Prin urmare, pe lângă asistența medicală gratuită, inclusiv medicamente gratuite, atât pentru tratamentul ambulatoriu, cât și pe timpul spitalizării, pe care ar trebui să le primească românii cu dizabilități în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate, conform legislației în vigoare, proiectul de lege stipulează ca toți copiii şi adulţii cu handicap să beneficieze de servicii de medicină dentară, servicii stomatologice şi tratamentele dentare suportate din Fondul Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate.

În prezent, indemnizația totală de handicap pentru persoanele cu grad grav (gradul 1) de dizabilitate este de 526 de lei (indemnizație de 368 de lei + un buget complementar de 158 de lei), iar pentru cei cu grad de handicap accentuat, indemnizația este de doar 395 de lei (indemnizație de 279 de lei + buget complementar de 116 lei). Aceste sume nu acoperă costurile tratamentelor stomatologice.

Implementarea acestei propuneri legislative va fi amânată deoarece Guvernul trebuie să modifice normele de aplicare a legii privind protecția persoanelor cu dizabilități și Contractul-cadru care reglementează condițiile acordării asistenței medicale, medicamentelor și dispozitivelor medicale. Modificările necesare trebuie realizate într-un interval de 45 de zile conform propunerii legislative.

D.Constantin