Grapefruitul poate face rău, sunt de părere unii specialiști. Fructul și sucul lui sunt interzise în spitalele din Vest pentru că modifică activitatea unor medicamente.
Prof. dr. Gheorghe Mencinicopschi spune că este un fruct indicat persoanelor care nu urmează tratamente medicamentoase. „Dacă urmaţi un tratament cu medicamente hipotensoare, împotriva colesterolului, sau cu inhibitori de monoamino oxidanţi (pastile folosite în boli de tip Parkinson) şi, în general, orice fel de medicament este contraindicat atunci când consumăm acest fruct pentru că îi modifică activitatea, fie o sporeşte foarte mult, fie o anihilează şi în unele cazuri această asociere poate fi foarte periculoasă.”
„Dacă luaţi un medicament pentru tensiune, de exemplu, şi consumaţi grapefruit, acesta poate potenţa activitatea tratamentului, iar tensiunea poate scădea până la colaps”, a precizat prof. dr. Gheorghe Mencinicopschi, pentru doctorulzilei.ro.
D.M.