2.7 C
București
duminică, 22 decembrie 2024 - 7:36
No menu items!

Google sărbătorește ziua de Halloween printr-un doodle interactiv

spot_img

google

Google sărbătorește ziua de Halloween printr-un doodle interactiv în care este prezentată o vrăjitoare care amestecă diverse ingrediente, precum oase, mere, otrăvuri sau capete de mort, pentru a crea poţiuni.

Halloween-ul este sărbătorit în noaptea de 31 octombrie, precedând ziua tuturor sfinţilor, sărbătorită pe 1 noiembrie.

Termenul Halloween reprezintă o variantă scoțiană a denumirii All-Hallows-Even („evening”), care înseamnă noaptea dinainte de „All Hallows”.

Halloween-ul este sărbătorit în foarte multe ţări, cele mai cunoscute fiind Irlanda, Statele Unite, Canada, Puerto Rico şi Regatul Unit, iar ocazional în unele părţi ale Australiei şi Noua Zeelandă. America de Nord și Canada dețin cel mai înalt nivel de popularitate.

Obiceiuri specifice de Halloween sunt realizarea de dovleci sculptaţi, luminaţi cu ajutorul unor felinare, folosiţi la decorarea caselor şi grădinilor sau ca lanterne, dar şi costumarea în personaje desprinse din poveştile de groază.

Costumele de Halloween sunt tradițional modelate după figurile supranaturale, monștri, schelete, fantome, vrăjitoare și diavoli. De-a lungul timpului, printre costumele folosite apăreau și cele ale unor personaje fictive, celebrități la ordinea zilei și arhietipuri generice, cum ar fi prințesele sau luptătorii ninja.

Printre mâncărurile specifice acestei sărbători se numără merele glazurate sau caramelizate, barmbrack, o prăjitură uşoară cu fructe, în care se introduce un inel sau o monedă, caramel, bomboane în formă de cranii, dovleac, plăcintă de dovleac, pâine de dovleac, porumb dulce prăjit, porumb caramelizat, etc.

D.M.