2.4 C
București
sâmbătă, 23 noiembrie 2024 - 4:33
No menu items!

Google o sărbătoreşte pe matematiciana şi filosoafa Maria Gaetana Agnesi

spot_img

Google și-a modificat, vineri, logoul pentru a o sărbători pe Maria Gaetana Agnesi, la 296 ani de la naştere

 

google
Google şi-a modificat, vineri, logoul pentru a o sărbători, pe matematiciana, filosoafa şi lingvista italiană Maria Gaetana Agnesi, la 296 de ani de la naştere. Noul logo prezintă un portret al acesteia, precum şi imaginea curbei de ecuaţie carteziene, care ulterior a devenit cunoscută drept bucla lui Agnesi.

Maria Gaetana Agnesi s-a născut pe 16 mai 1718, la Milano, fiind cel mai mare dintre cei 23 de copii ai profesorului de matematică Pietro Agnesi, care lucra la Universitatea din Bologna.

Mariei Agnesi i se atribuie scrierea primei cărţi despre calculul diferenţial şi cel integral, „Instituzioni analitiche ad uso della gioventù italiana„, publicată în 1748. Printre alte teme de care a fost interesată se numără studiul geometric al curbelor, propagarea luminii, transparenţa corpurilor, dar şi lingvistica şi limbile străine.

În tinereţe s-a călugărit, intrând în Ordinul Surorilor Albastre (Ordre des Soeurs Bleues) şi apoi şi-a dedicat viaţa studiului matematicii. Papa Benedict al XIV-lea a numit-o profesoară de matematică la Universitatea din Bologna, în anul 1750, fiind membru onorific al acestei instituţii.

De asemenea, ea a luptat pentru emanciparea femeilor şi pentru accesul acestora la educaţie. Ultimii 40 de ani din viaţă şi i-a petrecut studiind teologia şi având o intensă activitate caritabilă.

Matematiciana a murit pe 9 ianuarie 1799, la Milano, la vârsta de 80 de ani.

D.M.