-1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 4:27
No menu items!

Google a câştigat procesul privind drepturile de autor asupra cărţilor din Google Books

spot_img

Curtea Supremă a Statelor Unite ale Americii a decis în favoarea Google în lupta legală de 11 ani cu un grup de autori.

Curtea a declarat că nu va accepta apelul Asociaţiei Autorilor, care susţinea că Google a încălcat drepturile de autor prin scanarea cărţilor fără permisiune.

Gigantul tehnologic a început procesul de scanare în 2004 şi a fost dat în judecată un an mai târziu. Hotărârea Curţii Supreme este decizia finală în această privinţă.

Baza de date de cărţi a firmei Google permite căutarea prin milioane de titluri şi citirea anumitor pasaje şi pagini din acestea.

În timp ce unele cărţi din baza de date sunt titluri vechi, care nu mai sunt protejate de drepturile de autor, o bună parte reprezintă publicaţii mai recente. Asociaţia Autorilor susţinea că proiectul subminează capacitatea autorilor de a face bani de pe urma muncii lor.

Google susţine că baza de date e legală, descriind-o drept ,,un catalog pentru era digitală”.

Dacă hotărârea Curţii Supreme ar fi fost în favoarea Asociaţiei Autorilor, Google s-ar fi confruntat cu miliarde de dolari în cereri de daune din partea autorilor.

Octavian Cătuşanu