Tableta garantează o securitate îmbunătăţită
Goclever anunță lansarea tabletei Goclever Insignia 700 Pro. Aceasta vine cu dotări mid-range și preț de dispozitiv low-end, potrivit playtech.ro.
Tableta are un ecran IPS de 7 inch, cu rezoluție 1024×768, sub care se ascunde un procesor Intel Atom Z2520 tactat la frecvența de 1,2Ghz. Memoria RAM este 2GB și procesorul grafic este unul PowerVR SGX 544 GPU.
Goclever Insignia 700 Pro are un spațiu de stocare de 8GB (extensibil prin card microSD) și două camere foto, de 0,3, respectiv 2MP. Dispozitivul se conectează la Internet prin WiFi și poate fi legată la diverse accesorii prin Bluetooh.
Tableta vine cu Android OS, 4.4 KitKat. Pe lângă faptul că cea mai nouă versiune a sistemului de operare dezvoltat de Google asigură performanţe sporite, ea garantează şi o securitate îmbunătăţită, respectiv folosirea optimizată a bateriei de 3000 mAh pentru obţinerea unei durate de funcţionare prelungite.
Prețul de pornire este de 319 lei, iar tableta ar trebui să ofere performanțe foarte bune mulțumită procesorului Intel și a memoriei RAM de 2GB.
C.A.