-0.9 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 10:41
No menu items!

Giurgiu: Patru localităţi sunt afectate de inundaţii

spot_img

Apele revărsate au afectat comunele Iepureşti, Bulbucata, Clejani şi Bucşani

inundatii11

Patru localităţi din judeţul Giurgiu au fost afectate de inundaţii în ultimele 24 de ore. Peste 400 de hectare de teren au fost acoperite de ape în urma ploilor torenţiale, a scurgerilor de pe versanţi şi a revărsării râurilor Neajlov şi Dâmbovnic.

Inundaţiile produse în judeţul Giurgiu în ultimele 24 de ore au afectat comunele Iepureşti, Bulbucata, Clejani şi Bucşani.

Potrivit datelor furnizate de purtătorul de cuvânt al Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (CJSU) Giurgiu, Mădălina Boţoroagă, în urma revărsării râurilor Neajlov şi Dâmbovnic, a ploilor abundente şi a scurgerilor de pe versanţi în cele patru localităţi au fost afectate de inundaţii 263 de hectare de păşune, 185 de hectare de teren agricol, trei grădini, două curţi şi un podeţ.

Trei drumuri comunale, respectiv un drum care face legătura între satele Iepureşti şi Chirciuleşti, altul care leagă localitatea Bulbucata de localitatea Teişori şi un al treilea din localitatea Poarta Luncii au fost acoperite parţial de apă, însă cele trei tronsoane nu au fost închise.

Cea mai afectată localitate este comuna Clejani, unde râul Neajlov a ieşit din matcă şi a inundat 100 de hectare de teren agricol şi 140 de hectare de păşune.

Luni dimineaţă, pe râurile care străbat judeţul Giurgiu se înregistrează creşteri ale nivelurilor şi debitelor din cauza precipitaţiilor din ultimele ore, dar şi ca urmare a topirii zăpezii şi propagării viiturilor din amonte. Astfel, sunt în uşoară creştere râurile Sabar, Neajlov, pe tronsonul Vânătorii Mici – Crevedia Mare – Vadu Lat – Bulbucata – Singureni – Iepureşti – Călugăreni – Comana şi Dâmbovnic, pe tronsonul Roata de Jos – Mârşa – Vadu Lat ,confluenţa cu râul Neajlov.

Judeţul Giurgiu este, de duminică, de la ora 22.00, şi până marţi, la ora 14.00, sub Cod portocaliu de inundaţii, potrivit unei avertizări care vizează râul Neajlov, sectorul Moara din Groapă – Vadu Lat.