4.1 C
București
duminică, 22 decembrie 2024 - 19:52
No menu items!

GIP: „Ultima apărare a lui Petrov se prăbușește”

spot_img

CNSAS a primit noile documente referitoare la colaborarea lui Traian Băsescu cu Securitatea pe 8 aprilie 2019, cu o lună și jumătate înaintea datei la care CNSAS a sesizat instanța (29 mai 2019), dezvăluie Grupul de Investigații Politice (GIP).

Potrivit GIP, disperat că e pe cale să fie declarat definitiv colaborator al Securității, Traian Băsescu a apelat la vechiul său prieten și susținător Valeriu Stoica. Acesta s-a prezentat, în calitate de avocat al lui Băsescu, la ultimul termen din dosarul de la Înalta Curte.

Negăsind nici el argumente în apărarea lui Băsescu, Stoica a încercat să abată atenția instanței de la fondul problemei, susținând că CNSAS nu ar fi precizat când a preluat noile documente care au stat la baza sesizării instanței cu acțiunea ce are ca obiect constatarea calității de informator a lui Băsescu, relatează GIP. 

Conform GIP, afirmația avocatului lui Băsescu e complet falsă.

CNSAS a scris negru pe alb în actele transmise instanței că a primit noile documente referitoare la colaborarea lui Băsescu cu Securitatea în data de 8 aprilie 2019. Adică cu o lună și jumătate înainte ca CNSAS să sesizeze instanța în legătură cu stabilirea calității de colaborator al Securității ca poliție politică a lui Băsescu Traian. Acest aspect este confirmat și de prima instanță, aceasta reținând în considerente (fila 1, paragraf 4 din hotărâre) că CNSAS a avut în vedere mai multe înscrisuri, atașate la dosar, predate instituției la 8.04.2019.

De altfel, niciunul dintre motivele de recurs invocate de Băsescu nu este întemeiat, demersul tardiv al avocatului Stoica fiind sortit eșecului, subliniză GIP. 

R. Dan