2.2 C
București
joi, 21 noiembrie 2024 - 21:18
No menu items!

GIP: Băsescu a declarat în fals că nu a colaborat cu Securitatea

spot_img

Grupul de Investigații Politice demonstrează că fostul președinte al României, Traian Băsescu, a dat, în repetate rânduri, declarații pe propria răspundere de necolaborator al fostei Securități. Numai că declarațiile au fost date în fals.

„Un document oficial asumat de Băsescu în 2006 – Raportul Comisiei Prezidenţiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste – a constatat că Direcția a IV-a (Contrainformații Militare) a fost o direcție a Securității. Băsescu știa că își turnase colegii la Direcția a IV-a. Cu toate ascestea, a continuat să semneze declarații pe proprie răspundere în care spunea că nu a colaborat cu Securitatea”, scrie Grupul de Investigații Politice (GIP).

„În 2009 (când a candidat pentru a doua oară la Președinție), în 2016 (când a candidat la Parlamentul României) și în 2019 (când a candidat la Parlamentul European), Băsescu a declarat, pe proprie răspundere și „cunoscând prevederile Codului penal cu privire la falsul în declaraţii”, că nu a colaborat cu Securitatea.

Aceasta deși, în 2006, Băsescu (care recunoaște acum că notele în care își turna colegii de la Institutul de Marină îi aparțin) își asumase și prezentase în Parlament Raportul Comisiei Prezidenţiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din România. Potrivit Raportului „recrutarea informatorilor Securității se făcea în biroul ofiţerului de contrainformaţii în cazul militarilor” (pag. 387) și Direcția a IV-a Contrainformaţii militare era „una dintre principalele direcții ale Securității” (pag.384)”, scrie GIP pe pagina de Facebook.

Andrei Tudor