-0.1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 1:14
No menu items!

Ginerele lui Băsescu, sub control judiciar

spot_img

Avocatul Radu Pricop este cerectat de DNA în dosarul de șantaj al lui Sergiu Lucinschi, fiul fostului președinte al Republicii Moldova

Radu Pricop

Ginerele lui Traian Băsescu, avocatul Radu Pricop, a fost pus sub control judiciar de procurorii DNA pe o perioadă de 60 de zile, sub acuzația de complicitate la șantaj.

Procurorii susțin că Radu Petru Pricop a uzat de calitatea de avocat în săvârșirea faptei, rezultând că, deși inițial i-a oferit personal lui Sergiu Lucinschi „consultanță juridică” conținând elemente contrare legii, ulterior, pentru a masca participația la săvârșirea infracțiunii, a interpus, în relația cu Lucinschi alte persoane, pentru a scăpa de eventuala răspundere penală, transmițând prin intermediul acestora, fiului fostului președinte al Moldovei, informațiile necesare obținerii sumei de bani necuvenite.

Pe timpul cât se află sub control judiciar, inculpatul Pricop Radu Petru trebuie să respecte următoarele obligații:
a) să se prezinte la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția Națională Anticorupție – Secția de combatere a corupției și la Poliția – Secția 1 ori de câte ori este chemat;
b) să informeze de îndată Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția Națională Anticorupție – Secția de combatere a corupției cu privire la schimbarea locuinței;
c) să se prezinte la Poliția secția 1 – organul de poliție desemnat cu supravegherea sa, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliție sau ori de câte ori este chemat.
d) să nu depășească raza teritorială a României, decât cu încuviințarea prealabilă a procurorului;
e) să nu se apropie de ceilalți participanți la comiterea infracțiunilor, persoane distinct nominalizate și să nu comunice cu aceștia direct sau indirect, pe nicio cale;
f) să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte arme.

Andrei Tudor