Marius Constantin a declarat, după procesul în care i-a fost menținut mandatul de arestare, că Florin Anghel, zis Bercea Băsică, este cel care i-ar fi dat banii lui Mircea Băsescu
Conform antena3, întrebat de jurnaliști câți bani i-ar fi dat fratelui președintelui, Marius Constantin le-a răspuns că fratele soției sale, cumnatul său, Florin Anghel este cel care a fost la Mircea Băsescu.
Ultima postare pe rețeaua de socializare a lui Florin Anghel este pe 16 mai. În ultimele luni, el a postat mai multe poze care arată prietenia dintre familia Bercea și familia Băsescu.
Tot pe 16 mai, avocatul Pavel Abraham susține că Florin Anghel, fiul lui Bercea Mondial, i-ar fi cerut sfatul în privința unui posibil denunț împotriva lui Mircea Băsescu, fratele președintelui Traian Băsescu. Apărătorul familiei Bercea a mai precizat că, până vineri dimineața, când a fost contactat din nou de famillia lui Bercea Mondial, nu a văzut în integralitate imaginile care ar putea proba denunțul pe care Bercea Mondial și familia sa au vrut să-l facă împotriva lui Mircea Băsescu. Un eventual denunț le-ar fi adus atât lui Bercea Mondial, cât și fiului său, Florin Anghel, reducerea la jumătatea a pedepsei.
Sandu Anghel a fost condamnat la opt ani şi nouă luni de închisoare pentru tentativă de omor calificat şi opt luni pentru tulburarea ordinii şi liniştii publice. Pedepsele au fost cumulate, Sandu Anghel urmând să o execute pe cea mai grea, respectiv de opt ani şi nouă luni de închisoare. Din pedeapsa lui Sandu Anghel va fi redusă perioada reţinerii şi arestării acestuia, respectiv de la 20 februarie 2011 la 16 mai 2014. Fiul lui Bercea Mondial, Florin Anghel, a fost condamnat, prin aceeaşi decizie, la cinci ani şi trei luni de închisoare cu executare şi doi ani interzicerea exercitării drepturilor.
S.M.