1.3 C
București
duminică, 22 decembrie 2024 - 23:41
No menu items!

Gigi Becali vrea să iasă câteva ore din penitenciar UPDATE

spot_img

  • UPDATE

 

Avocatul lui Dumitru Cioflină (condamnat, alături de George Becali, în dosarul privind schimbul de terenuri cu Ministerul Apărării Naționale), Bogdan Vlad, a declarat marţi, la Judecătoria Sectorului 5, că acesta este un om de onoare, cu puternice tradiţii milităreşti, a fost decorat de Congresul SUA, de fostul preşedinte Emil Constantinescu şi de Biserica Ortodoxă Română, astfel că poate avea un regim de detenţie deschis.

Apărătorul lui Cioflină a susținut în faţa judecătorilor că, dacă nici în cazul clientului său nu sunt aplicabile normele legale care permit schimbarea regimului de detenţie, atunci articolul respectiv nu are niciun fundament în lege.

La rândul lui, Dumitru Cioflină a spus că ar vrea să fie liber dacă legea îi permite, precizând că se află într-o situaţie deosebită, el fiind ofiţer activ de peste 45 de ani în branşa militară. „Zilnic m-am aflat într-o dublă ipostază, aceea de procuror, dar şi de judecător, iar timp de 45 de ani am luat, constant, decizii privind soarta altor oameni”, a arătat Cioflină în faţa instanţei.

  • UPDATE

George Becali a declarat, marţi, la Judecătoria Sectorului 5, că îndeplineşte condiţiile legale pentru a avea un regim de detenţie deschis şi că vrea să poată merge la muncă, nu să fie transportat cu duba toată ziua. El a precizat că ar vrea să facă acte caritabile, dar nu poate întrucât nu are telefon. Judecătorii au rămas în pronunțare asupra cererii fostului deputat.

Avocaţii lui Becali au cerut instanţei să admită cererea acestuia, întrucât este integrat social, are o familie şi resurse financiare, astfel încât nu poate reprezenta o problemă pentru societate. Aceştia au amintit şi de actele de caritate şi de donaţiile făcute de George Becali de-a lungul timpului, precum şi de proiectele caritabile pe care acesta le derula la momentul încarcerării.

Becali a spus în faţa judecătorului că, în continuare, ar fi donat bani, cel puţin pentru spitalul de oncologie pentru care strânge bani Dan Puric, dar şi pentru un azil de bătrâni care era inclus în proiectul ministrului pentru IMM şi Turism, Maria Grapini. George Becali a precizat că, deşi doreşte, nu poate face actele de donaţie pentru că îi lipseşte un telefon mobil, cu care ar putea face demersurile financiare şi logistice pentru susţinerea acestor două proiecte caritabile.

El a mai precizat că populaţia României l-a votat în număr considerabil şi că judecătorii nu au de ce să se teamă în legătură cu restrângerea restricţiilor în cazul regimului său de detenţie.

Becali i-a spus judecătorului care este programul său din penitenciar, arătând că acesta este bazat pe cititul cărţilor de rugăciune, dar şi al manualelor juridice şi al Codului penal.

George Becali a mai arătat că respectă întru-totul deciziile instanţei de până acum, dar că nu se simte vinovat, motiv pentru care a şi atacat la CEDO sentinţele din dosarele în care a fost judecat.

George Becali a cerut Judecătoriei Sectorului 5 schimbarea regimului său de detenţie din semideschis în deschis, astfel încât să i se permită să părăsescă penitenciarul pe perioade determinate. Cererea sa este judecată marţi.

Avocaţii lui Becali solicită, în cererea de la Judecătoria Sectorului 5, schimbarea regimului de detenţie în care acesta execută pedeapsa la închisoare primită. Dacă instanţa va încuviinţa cererea lui George Becali, acesta va avea un regim deschis de detenţie şi va putea ieşi din penitenciar pe perioade determinate.

O cerere similară a fost depusă la instanţă şi de către Dumitru Cioflină, condamnat alături de Becali în dosarul privind schimbul de terenuri dintre omul de afaceri şi Ministerul Apărării.

George Becali a fost adus, marţi dimineaţă, la Judecătoria Sectorului 5, instanţa urmând să analizeze cererea acestuia.

Pe 27 iunie, Tribunalul Bucureşti a decis, după ce a judecat cererea de contopire a pedepselor lui Becali, să-i aplice acestuia un spor de şase luni de închisoare, finanţatorul FC Steaua având astfel o condamnare de trei ani şi jumătate de detenţie.

R.D.

Foto Liviu Untaru