2.4 C
București
sâmbătă, 23 noiembrie 2024 - 3:51
No menu items!

Gigi Becali, transferat de la Penitenciarul Jilava la Poarta Albă, unde va avea regim deschis

spot_img

Gigi Becali 4_SZ

Gigi Becali a fost transferat joi dimineaţă de la Penitenciarul Jilava la Poarta Albă, reprezentanţii unităţii de detenţie din judeţul Constanţa declarând că acesta va sta tot la secţia de la Valea Seacă, dar va avea regim deschis, şi nu semideschis, ca până acum.

Gigi Becali a fost preluat joi, în jurul orei 05.00, de la Penitenciarul Jilava, pentru a fi dus la Penitenciarul Poarta Albă, unde îşi ispăşeşte pedeapsa de trei ani şi şase luni de închisoare.

Gigi Becali ar urma să revină la Penitenciarul Jilava în jurul datei de 13 ianuarie, când are termen în procesul în care reprezentanţii Penitenciarului Jilava au contestat în instanţă decizia judecătorului delegat privind executarea pedeapsei în regim deschis, a spus avocatul lui Gigi Becali, Daniel Ionaşcu.

Purtătorul de cuvânt al Penitenciarului Poarta Albă, Gabi Botezan, a declarat că Becali este aşteptat în cursul acestei zile la unitatea de detenţie din judeţul Constanţa, de unde a fost transferat la Jilava, la sfârşitul lunii noiembrie, pentru a fi prezent în faţa judecătorilor bucureşteni în dosare care au avut ca termene 26 noiembrie, 5, 9 şi 11 decembrie.

Botezan a precizat că Becali va fi dus tot la secţia de la Valea Seacă a Penitenciarului Poarta Albă, unde a stat până la momentul transferului la Jilava, dar va beneficia de regim deschis, şi nu semideschis, ca până acum.

La secţia de la Valea Seacă a Penitenciarului Poarta Albă, aflată în comuna Valu lui Traian, pot fi executate pedepsele atât în regim semideschis, cât şi deschis.

Curtea de Apel Bucureşti a decis definitiv, în 26 noiembrie, ca Gigi Becali să rămână cu sporul de şase luni aplicat la pedepsele de trei ani de închisoare primite în dosarul „Valiza” şi în cel privind schimbul de terenuri cu Ministerul Apărării Naţionale.

Lucian Mera